Un localnic din comuna Prigoria, pasionat de istorie și de căutarea de vestigii, a făcut o descoperire de senzație. Gabriel Betej a găsit o monedă din aur din perioada otomană. Acesta se va prezenta vineri, 27 septembrie, la Muzeul Județean de Istorie Gorj, pentru a preda moneda din aur.
Gabriel a mai descoperit în urmă cu doi ani un set de brățări tracice din aur, cu o vechime de peste 3.000 de ani, care reprezintă cea mai importantă descoperire arheologică din județul Gorj, potrivit reprezentanților de la Muzeul Județean. Acesta a primit, anul trecut, peste 12.000 de euro, reprezentând 45% din valoarea descoperirii, în urma unei evaluări, conform legislației în vigoare.

