Este nevoie de ambulanțe cu tracțiune integrală pentru a ajunge la solicitările din diferite zone ale județului mai greu accesibile într-un timp cât mai scurt. Claudiu Constantinescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, a spus că : „Există zone foarte mari de acoperit, cum este, de exemplu, la substația de la Târgu Cărbunești, unde este un teritoriu mare și, mai ales, sunt probleme destul de mari pentru a ajunge la pacienți într-un timp util, mai ales în timpul iernii. Aceeași situație este la Novaci, unde există un teritoriu montan extins. Din acest motiv, avem nevoie de mașini 4×4, rezistente care să fie capabile să urce pe trasee mai greu accesibile“.
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj are șase substații în tot județul: Rovinari, Târgu Cărbunești, Novaci, Motru, Turceni și Bumbești Jiu.
Lipsa medicilor, cea mai gravă problemă
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj are nevoie de ambulanțe noi, pentru că parcul auto nu a mai fost îmbunătățit de ceva timp. Ambulanțele se prezintă într-o stare relativ bună, pentru că cele care sunt mai uzate și cu mulți kilometri la bord au fost reparate.
Cea mai mare problemă a Ambulanței Gorj o reprezintă personalul medical. Doar un singur medic lucrează pe tură în tot județul și s-a întâmplat ca la cazurile grave să nu poată ajunge un echipaj cu medic. Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a scos la concurs șase posturi de medici, dar nimeni nu s-a prezentat la concurs.