spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateAngajații de la CEO, testați gratuit cu privire la virusul Hepatitei C

    Angajații de la CEO, testați gratuit cu privire la virusul Hepatitei C

    Angajații de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor putea să se testeze gratuit cu privire la virusul Hepatitei C. Universitatea de Medicină din Craiova a încheiat un parteneriat cu CE Oltenia.

    „Desfășurăm un program cu Universitatea de Medicină din Craiova. De la jumătatea lunii februarie desfășurăm un program de verificare a salariaților cu privire la prezența virusului hepatic C. Bineînțeles, în cadrul programului vor fi incluși doar salariații care doresc acest lucru. Vom demara acest program al Universității de medicină din Craiova, susținut din fonduri europene. Pe lângă analizele de depistare a virusului Hepatite C intră și controalele medicale anterioare și inclusiv tratarea eventualilor pacienți.

    Programul este adresat tuturor angajaților. Noi o să le transmitem o informare în acest sens. Se vor lua probe la cabinetul medical din cadrul unității. Totul este gratuit, costurile fiind suportate din fondurile europene“, a spus Ion Rușeț, consilier al președintelui Directoratului CEO.

    Medservmin, partener în cadrul programului

    Și alți salariați ai unor companii mari au fost testați în cadru aceluiași program.

    „Va fi o acțiune în care Universitatea de Medicină din Craiova va colabora și cu Medservmin.

    Este un program pe care Universitatea de Medicină l-a implementat și la uzina Ford Craiova, la uzinele Dacia Pitești și Alro Slatina“, a mai precizat Ion Rușeț.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: