Cosmin Brehuță, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“, care urmează să fie înlocuit din funcție de la 1 noiembrie, după ce nu a trecut evaluarea, știe cum a ajuns să fie indezirabil. Acesta spune că totul a pornit de faptul că nu a vrut să asculte de ordinele fostului manager, Marian Negrescu, care a condus teatrul vreme de peste două decenii și care a fost nevoit să plece după ce organele de control au constatat că a încasat în mod ilegal o sumă de peste 400.000 de lei din bugetul teatrului.
„Faptul că s-a ajuns aici ar trebui întrebată și cealaltă parte. (…) Vorbim de un om care se identifică cu această instituție și e firesc până într-un anumit moment. Controlul a ceea ce a însemnat în calitate de conducător timp de 24 de ani poate să fie periculos, mai ales la un moment dat când te confrunți cu faptul că nu mai deții acel control și atunci ai impresia că toți ceilalalți ar trebui să se conformeze. Dacă am avut o problemă, aici am avut-o, de la faptul că nu am fost controlabil, dar am încercat să iau de la fiecare ce este mai bun. (…) Neputând fi unul care să răspundă la comenzi, inevitabil s-a ajuns în punctul acesta. Vorbeam de domnul Negrescu“, a spus Cosmin Brehuță la o emisiune de la postul Radio Târgu Jiu.
La evaluarea care a avut loc, dacă doi specialiști din domeniul teatrului i-au dat notă de trecere, Constantin Semen, consilier local de la PNL, i-a dat o notă așa de mică, astfel încât să pice evaluarea, cu 0,05 puncte.