spot_img
Altele
    AcasăActualitateColegiul Tehnic Motru, reabilitare de 7,3 milioane de lei

    Colegiul Tehnic Motru, reabilitare de 7,3 milioane de lei

    Colegiul Tehnic din Motru va beneficia de lucrări de reabilitare și dotare de 7,3 milioane de lei. Lucrările vor fi demarate în această toamnă, după începerea anului școlar.

    Obiectul contractului constă în reabilitarea infrastructurii Colegiului Tehnic Motru, respectiv a unui număr de 5 clădiri: școală, cantină, sală de festivități, atelier și cămin. Lucrările de reabilitare constau în: lucrări de izolație a fațadelor cu vată bazaltică de 15 cm grosime, reabilitarea șarpantelor și înlocuirea învelitorilor existente cu învelitori din tablă tip LINDAB, refacerea hidroizolațiilor pe fundații și a trotuarelor de protecție, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu tâmplărie PVC termoizolantă de tip pentacameral și geamuri termopan, refacerea șapelor a hidroizolațiilor și termoizolarea teraselor necirculabile.

    Se va realiza înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice, corpurile de iluminat existente se vor înlocui cu corpuri electrice cu LED, înlocuirea caloriferelor existente cu calorifere din aluminiu, instalare aparate de condiționare a aerului, reparații tencuieli și zugrăveli. Proiectul tehnic mai prevede execuția următoarelor lucrări: lucrări pentru prevenirea și stingerea incendiilor: realizare centrală de alarmare în caz de incendiu, realizare hidranți interiori și exteriori, realizare rezervor de apă intangibil cu stație de pompare și sursă independentă, instalare panouri solare şi fotovoltaice; lucrări de realizare sistem de supraveghere video în clădirea școlii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: