spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateControale în toate unitățile de învățământ din județ

    Controale în toate unitățile de învățământ din județ

    Unitățile de învățământ din județul Gorj sunt controlate în această perioadă de echipe ale Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    „Toate școlile din județul Gorj sunt verificate în sensul de a identifica problemele, dacă s-au constituit Consiliile de Administrațiee într-un mod corect, dacă au material lemnos sau resurse necesare pentru a trece iarna. Nu s-a încheiat acest control. Mâine este ultima zi“, a spus Marcela Mrejeru, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    Bursele vor fi acordate de către Inspectoratul Școlar

    Din acest an școlar, bursele vor fi acordate de către inspectoratele școlare. Marcela Mrejeru a precizat că aceste burse încurajează elevii să vină la școală: „Am transmis către unitățile școlare să ne trimită la timp tabelele cu situația elevilor, pentru că bursele vor fi acordate de Inspectoratul Școlar. Am trimis o notă să ne trimită aceste situații. Elevii vor beneficia de aceste burse începând cu 14 noiembrie.

    Valoarea unei burse de merit este de 450 lei/lună. De această bursă vor benefica cei mai buni 30 la sută din numărul de elevi de la clasă, sau cei care au media generală de peste 9,50.
    După zece absențe, elevii pierd bursa. Este un lucru foarte bun, pentru că se reduce absenteismul și, în plus, se va mai echilibra situația de la liceele mai puțin căutate“, a precizat Marcel Mrejeru, la o emisiune de la Radio Accent.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: