spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateElevi din ciclul primar, scoși din școala lor și duși într-o clădire...

    Elevi din ciclul primar, scoși din școala lor și duși într-o clădire veche și degradată

    Elevii din clasele primare din localitatea Peșteana au fost mutați din școala în care învățau într-o clădirea veche și degradată, cu WC în fundul curții, în condițiile în care școala lor avea grup sanitar încălzit și micuții școlari beneficiau de condiții decente.

    Părinții copiilor au venit să se plângă deputatului Radu Miruță, de la USR, care a relatat situația incredibilă de la Peșteana: „Joia, vinerea și uneori sâmbătă am audiențe cu tot felul de oameni și tot felul de probleme, iar duminica încerc să merg să mă lămuresc cu privire la parte dintre cele aduse în atenție. Fiindcă nu mi-a prea venit să cred când am primit la cabinet expunerea tâmpeniei de la Bâlteni, astăzi am mers să văd cu ochii mei situația de la Peșteana.

    Să stea scris «Ministerul Învățământului» pe plăcuța de pe clădire, este o rușine în situația dată.

    Au comasat două școli scoțând elevii din clădirea noua și mutându-i între pereții de gazare din clădirea interbelică. În prima poza este clădirea școlii de unde au mutat copiii, iar în restul pozelor este catacomba cu geamuri sparte în care au dus copiii mutați…de vreo doi ani.

    Au scos elevii dintr-o clădire decentă, cu toaleta încălzită înăuntru și i-au mutat în lagărul din poze, cu toaleta în fundul curții, cu geamuri sparte și mai departe de majoritatea elevilor arondați.

    Sălile celor patru clase primare mutate fără logică au rămas goale, iar locul în care au fost mutați mititeii din clasele 1-4 era înainte o clădire complet goală, deci nu este vorba despre vreo mișcare cu reduceri de costuri, sau transport școlar mai eficient, ba dimpotrivă“.

    Vendete politice

    Primarul de la PNL refuză să-i mute înapoi pe copii, deși clădirea este goală. La mijloc ar fi niște vendete politice, iar micuții sunt cei care au de suferit: „Degeaba au mers părinții la primărie sau la școală să ceară socoteală, oamenii spun că fiindcă cei care cer normalitate în interesul copiilor sunt parțial printre cei împotriva primarului, acesta nu dorește să le crească profilul acelora care revendică…de data aceasta ceva cu sens. Istoric, înțeleg că sunt și «pedepse» între primar PNL și fost director de școală PSD, care fie au trecut neobservate pe sub radarul Inspectoratului Școlar Județean, fie au avut complici și acolo“, a mai arătat deputatul Radu Miruță.

    Acesta a trimis o notificare Inspectoratului Școlar Județean Gorj: „Acum, la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, inspector general este doamna Dana Constantinescu, profesoara care îmi pare ca vine dintr-un film frumos al zilelor noastre și pe care pânaă acum chiar o apreciez și o felicit la cum mi-a părut că își propune să facă treaba.

    Am trimis astăzi o notificare Inspectoratului Școlar Județean Gorj și Direcției de Sănătate Publică, astfel încât dacă dumnealor consideră că nu se poate rapid remedia această anomalie, măcar noul an școlar să înceapă cu un alt plan de învățământ, iar micuții acum victime să revină în clădirea mai decentă, existentă, dar acum goală. Și dacă tot este de doi ani goală, clădirea de la Școala Primară nr. 2, poate Primăria o și igienizează puțin, ca o mică răsplata pentru elevii trambalați aiurea și fără vina lor“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: