spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncă un an de mocirlă pentru cetățenii din Narcise

    Încă un an de mocirlă pentru cetățenii din Narcise

    Vești proaste pentru cetățenii din zona Narciselor. Lucrarea demarată în acest an pentru asfaltarea străzilor a fost sistată. Societatea care a câștigat lucrarea se află în impas după ce administratorul a decedat. Primarul promite localnicilor că vor avea condiții decente, măcar pentru a putea să intre în cartier.

    Șantierul din zona Narciselor s-a închis imediat după ce administratorul societății care a câștigat licitația a decedat. Autoritățile susțin că în acest an nu se va mai putea face nimic pentru ca investiția să dea înainte. În cel mai bun caz Edilitara va pietrui zona. “Acolo a fost o problemă. Contractul nostru este unianual. Știti că administratorul societății a decedat, au apărut ceva probleme în firma respectivă dar le garantez cetățenilor din zona respectivă că până în toamnă vor avea condiții decente pentru a intra în cartier. Nu le promit asfalt! Nu am cum să scurtez termenele petru că a fost o lună de inactivitate. În momentul în care a murit creierul unei societăți, din punctul meu de vedere, lucrurile nu mai evoluează într-o direcție corectă. Avem o societate, Edilitara, care va interveni dacă cel care a câștigat licitația renunță la proiectul respectiv. Miercuri (07.10.2020) vom avea o întâlnire cu cel care a preluat societatea pentru a stabili ce este de făcut”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Reluarea activității pe centura stă într-un aviz

    Nici în ceea ce privește centura nu sunt vești bune. Încă nu s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Primarul este optimist și spune că dacă vremea va permite lucrurile vor merge pe un făgaș normal. ”Trebuie emis doar ordinul de începere. Este un termen permis de lege de la momentul semnării contractului și emiterii ordinului de începe a lucrărilor, presupun că mai sunt câteva zile. Ei sunt pregătiți, au un termen destul de mic pentru lucrarea pe care o mai au de executat. Sper să avem o iarnă liniștită pentru a se putea lucra. Calculele se fac întotdeauna și în funcție de temperaturile scăzute. Se va lucra la foc continuu, iar interesul meu și al lor este să terminăm cât mai repede lucrarea. Anul trecut s-a muncit și în decembrie, februarie, martie, temperaturile ne-au ajutat”, a spus primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: