spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateNoi reguli privind vizitarea bolnavilor internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu...

    Noi reguli privind vizitarea bolnavilor internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

    Bolnavii internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu vor putea fi vizitați de miercuri, 13 aprilie, de rude. Accesul aparținătorilor va fi permis de două ori pe săptămână.
    „Ținând cont de faptul că, în ciuda încetării stării de alertă, pandemia de COVID-19 nu a fost eradicată, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a decis aplicarea unor noi reguli privind vizitarea anumitor categorii de pacienți internați în spital, în conformitate cu prevederile legale.
    În acest sens, sunt permise vizitele unui membru al familiei/aparținătorul legal al pacientului în fiecare zi de miercuri și sâmbătă, în intervalul orar 15:00 – 17:00, iar timpul maximum alocat vizitei va fi de 10 minute. Miercuri, 13 aprilie 2022, va fi prima zi în care va fi permisă vizitarea pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.
    Facem precizarea că un singur aparținător al unui pacient are voie să viziteze bolnavul internat în secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, iar într-un salon va fi permis accesul doar a câte două persoane venite în vizită la bolnavi“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Vizitatorii vor purta echipament de protecție

    Vizitatorii vor primi echipament standard de protecție: mască de protecție, halat și botoși de unică folosință. De asemenea, aceștia trebuie să respecte măsurile de igienă obligatorii pentru prevenirea apariției și transmiterii infecțiilor asociate activității medicale: dezinfectarea mâinilor înainte și după terminarea vizitei. „Este interzis vizitatorilor să deranjeze sub orice formă ceilalți bolnavi, să se așeze pe paturile bolnavilor sau să intervină în modificarea poziției paturilor“, a mai transmis conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Reguli stricte pentru vizitarea pacienților cu COVID-19

    La nivelul Secției Pediatrie se va permite accesul vizitatorilor doar în cazul în care copilul internat este neînsoțit.
    „Vizitarea pacienților critici COVID și Non-COVID, internați în secțiile ATI se va face zilnic, cu respectarea următoarelor condiții: aparținătorul face o cerere scrisă către conducerea unității medicale, cerere care va fi aprobată și de medicul curant/medicul șef de secție și de conducerea unității. Solicitarea va cuprinde obligatoriu numele și prenumele solicitantului, date de contact – număr de telefon, gradul de rudenie cu pacientul, numele și prenumele pacientului și secția unde acesta este internat. Această cerere scrisă va fi transmisă către registratura spitalului. După ce îi este aprobată vizita, vizitatorul este obligat să respecte toate măsurile sanitare care se impun.
    Pe durata programului de vizitare, personalul medical poate solicita membrului familiei/aparţinătorului legal să întrerupă vizita și să părăsească incinta spitalului, în situații de urgență medicală, precum și în cazul în care conduita lor este necorespunzătoare sau prejudiciază efectuarea de manevre și îngrijiri medicale“, a mai spus Mihaela Țicleanu.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: