spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitatePacientul operat la Secția de Chirurgie nu a fost infectat cu COVID-19

    Pacientul operat la Secția de Chirurgie nu a fost infectat cu COVID-19

    Cadrele medicale de la spitalul situat pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Târgu Jiu, pot răsufla ușurate, după ce s-a aflat rezultatul pacientului care fost operat în urmă cu două zile la Secția de Chirurgie. Rezultatul a fost negativ, a spus Dumitru Vienescu, managerul interimar Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Pacientul care a fost internat și avea nevoie urgent de o intervenție chirurgicală prezenta simptome specifice infectării cu coronavirus. În incinta spitalului a fost amenajată o sală de operație cu circuit separat special pentru bolnavii care prezintă simptome de infectare cu COVID-19, pentru ca aceștia să nu intre în contact cu restul spitalului. Sala de operație nu a primit, deocamdată, avizul de a funcționa. „Am depus o completare pentru efectuarea de lucrări suplimentare și sperăm să fie dat avizul, iar sala de operație să poată fi funcțională“, a spus Dumitru Vienescu.

    Medicul chirurg Valentin Neagu, care l-a operat pe pacient, a tras un semnal de alarmă cu privire faptul că nu i s-a permis ca pacientul să fie operat în sala nou amenajată. Acesta a spus că, în cazul în care pacientul ar fi fost depistat pozitiv, atunci toată secția Chirurgie ar fi trebuit închisă, iar personalul medical se afla în pericol de infectare.

    15.000 de măști în stocul Spitalului Județean de Urgență

    Managerul interimar Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu susține că sunt asigurate stocurile de măști de protecție și dezinfectanți pentru perioada următoare: „Avem asigurat un stoc de aproximativ 15.000 de măști, 500 de combinezoane și mănuși de unică folosință. În zilele următoare vor fi completate stocurile. Sunt materiale și echipamente necesare pentru a face față tuturor situațiilor. Consumurilor de materiale au fost foarte mari în această perioadă. Există o colaborare bună între Farmacie și secții“, a mai precizat Dumitru Vienescu.

    Donații pentru spital

    Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a pus la dispoziția celor care doresc un cont pentru a donații în bani, iar cei care pot să ajute sunt așteptați să facă și donații materiale. Dumitru Vienescu a precizat că a existat o persoană interesată să doneze 1.000 de măști.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: