spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePatron cunoscut, amendat pentru construirea unei terase

    Patron cunoscut, amendat pentru construirea unei terase

    Ion Budilică, un cunoscut om de afaceri din municipiul Târgu Jiu, a fost amendat de Poliția Locală pentru construcția ilegală a unei terase. Acesta este certat cu legea, pentru că în urmă cu puțin timp a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis de conducere.
    „Administratorul unei societăți comerciale din municipiul Târgu Jiu a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 din 1991 Republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, întrucât a edificat o terasă în suprafață de aproximativ 127 mp, fără a deține autorizație de construire.
    Totodată, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției polițiștii locali din cadrul Biroului Protecție Mediu, Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au dispus și măsura de oprire imediată a lucrărilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 din 1991 Republicată“, au anunțat reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.
    De asemenea, polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial au constatat că societatea comercială în cauză deține, la adresa respectivă, și un punct de lucru unde desfășura activități de comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat, articole de uz casnic, articole de fierărie, sticlă și al celor pentru vopsit, fără a deține acord de funcționare emis de Primăria Municipiului Târgu Jiu.
    A fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 99/2000 și s-a dispus suspendarea activității comerciale până la data autorizării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: