spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrunariu: "La Pandurii e Triunghiul Bermudelor, dar dispar doar banii"

    Prunariu: „La Pandurii e Triunghiul Bermudelor, dar dispar doar banii”

    Membru în Consiliul de Administraţie al Pandurilor, Mihai Prunariu, îl ameninţă pe Marin Condescu de la club că va depune plângere la instituţiile abilitate ale statutului dacă în perioada imediat următoare nu va convoca o şedinţă a Consiliului de Administraţie. Prunariu nu înţelege de ce fuge Condescu de această şedinţă şi spună că, în momentul de faţă, la Pandurii e o adevărată nebuloasă. Acesta a comentat şi experienţa lui Liviu Andrei în fotbal.

    Reprezentantul CEO în Consiliul de Administraţie al Pandurilor, Mihai Prunariu, îl ameninţă pe Marin Condescu, şeful clubului, că va depune plângere la organele abilitate ale statului dacă în perioada imediat următoare nu va convoca o şedinţă a acestui for. Prunariu spune că Pandurii au primit până acum 5 milioane de euro, însă, există în continuare datorii către jucători, antrenori şi alţi furnizori. „La Pandurii e triunghiul Bermudelor, dar dispar doar banii”, mai spune Mihai Prunariu. „Nu am primit nici un răspuns. Am revenit cu o adresă la Club şi n-am primit niciun răspuns. Conform statutului şi a faptului că acest Consiliu de Administraţie aprobă bugetul pe etapă, Consiliul ar trebui întrunit săptămânal. Aştept să văd măcar un răspuns, mă tem că nu va veni nici un răspuns şi nu se va întruni nici un Consiliu de Administraţie. Eu spun numai atât, că au intrat foarte mulţi bani şi nu sunt achitate datoriile, sunt şi restanţe către jucători şi nu înţeleg unde s-au dus banii. Acesta e un Triunghi al Bermudelor în care intră bani şi dispar. Au intrat până acum 5 milioane de euro şi urmează să intre până la sfârşitul anului un milion şi jumătate de euro de la UEFA, plus un milion de euro de la CEO. Constat că sunt datorii în continuare, clubul solicită eşalonarea la plată a datoriilor către bugetul de stat. Nu ştiu să vă spun ce se întâmplă acolo sau ce e în capul lui Condescu. E o nebuloasă pentru toată lumea şi nimeni nu vrea să dea explicaţii”, a comentat reprezentantul CEO în Consiliul de Administraţie al Pandurilor.

    Andrei, pe lângă sport

    Mihai Prunariu a comentat şi eventuala venirea a lui Liviu Andrei ca manager la Pandurii. În opinia lui Prunariu, convenţia semnată de Andrei cu Marin Condescu este nulă. În plus, Prunariu afirmă despre Liviu Andrei că nu are nimic în comun cu sportul, cu atât mai mult cu fotbalul. „Dacă s-a semnat un act între Marin Condescu şi Liviu Andrei, acesta e lovit de nulitate atâta timp cât angajarea lui pe o Convenţie civilă, aşa cum susţine, nu există în statul de funcţii. Nu a fost aprobată nici în CA, nici în AGA, pentru că eu am încredere în toţi membrii că n-au semnat aşa ceva. Mi se pare inoportună venirea lui Andrei la Pandurii, cu atât mai mult cu cât nu provine din fenomenul fotbal. De fapt, nu are nimic experienţă în acest domeniu şi nici în domeniul sportiv pentru că el de mult timp nu se mai ocupă de sport”, a conchis Mihai Prunariu, membru în CA al Pandurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: