Iubitorii muzicii populare sunt așteptați marți, 8 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Bălești, Gorj, la un spectacol extraordinar dedicat memoriei îndrăgitului interpret Ion Drăgan. Evenimentul este susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de numeroși artiști și invitați.
Pe scenă vor urca, printre alții, Olguța Berbec, Roberta Crintea, Victorița Lăcătușu, Alexandra Bleaje, Georgiana Bîrsac, Adriana Soreanu, Larisa Cârligea și Adi Ologu, precum și invitații Georgel Nucă, Maria Ghinea, Pamfil Roată, Ilie Dură, Nicolae Datcu, Marcel Părău, Loredana Streche și Elisabeta Vasile. Spectacolul îi va reuni și pe membrii grupului vocal „Gorjeanca”, coordonat de Gigi Țița, acompaniamentul fiind asigurat de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Orchestra va fi condusă de dirijorul Florin Chirițoiu, iar concertmaestru este Daniel Bîrsac. Evenimentul se desfășoară sub conducerea managerului Gheorghe Porumbel și a directorului artistic Claudia Torop.
Spectacolul se anunță a fi un moment de emoție și recunoștință dedicat memoriei lui Ion Drăgan și patrimoniului muzical gorjenesc.

