O femeie în vârstă de 38 de ani, originară din comuna Turcinești, județul Gorj, a încetat din viață în Spania, unde se afla. Vestea a fost anunțată de sora sa, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Comunitatea din Turcinești este îndoliată după dispariția prematură a tinerii. Sora sa a transmis un mesaj emoționant: „Ai plecat spre tărâmul îngerilor, surioara noastră dragă. În ziua când te-ai născut ai devenit sora noastră, iar ziua când ai plecat la ceruri ai devenit îngerul nostru păzitor. Zâmbetul tău frumos a dispărut, dar va rămâne veșnic în inimile noastre. Te vom iubi mereu, surioara noastră dragă.”
Familia a făcut demersurile pentru aducerea trupului neînsuflețit în țară. Sicriul urma să ajungă miercuri seară, în jurul orei 22:00, la casa părintească din Turcinești, unde cei care au cunoscut-o își pot lua rămas-bun. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la biserica din localitate.
Vestea a generat numeroase mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, inclusiv din partea unor persoane care au cunoscut-o în Spania.

