spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateTudor: Banii pentru Podul de la Jiu, pierduți

    Tudor: Banii pentru Podul de la Jiu, pierduți

    Podul JiuluiAdrian Tudor, fost viceprimar al municipiului Târgu Jiu, în prezent consilier local din partea Partidului Verde, susține că sume importante de bani, alocate de Institutul Național al Patrimoniului (INP), au fost pierdute de municipiul Târgu Jiu. Potrivit acestuia, un proiect ce viza refacerea Podului Istoric Ferdinand a fost uitat de autorități, parte din banii alocați fiind și ei pierduți. De investiția ce ar fi trebuit să fie finalizată prin realizarea unui centru multifunctional nu se vorbește deloc, inaugurarea grandioasă de la Craiova a Centrului Cultural „Constantin Brâncuși” fiind încă o palmă data autorităților de la Târgu Jiu.

    Vechiul pod peste râul Jiu încă se află pe lista monumentelor istorice. Elementele acestuia datează din 1894 şi 1895. În prezent, din cele cinci module, trei se află amplasate între Parcul Central şi insuliţă iar două elemente sunt abandonate. Consilierul local Adrian Tudor susține că acestea vizau un proiect grandios pentru Târgu Jiu, dar investiția a fost abandonată încă de la început. Regretul vine în contextul în care la Craiova lucrurile se mișcă diferit.
    “Este trist că s-a făcut un astfel de Centru Național Brâncuși la Craiova și la Târgu Jiu râde lumea de noi cu banii pe care îi avem, aici, pentru Calea Eroilor și tot ce se întâmplă. Am văzut că se dorește și la Târgu Jiu realizarea unui astfel de Muzeu. Da! Este un proiect al echipei Doru Strâmbulecu-Adrian Tudor, pe vremea când eram la Primăria Târgu Jiu. Dorim aducerea celor două tronsoane de Pod Ferdinand, din discuția purtată cu arhitecții, cu cei de la Patrimoniu, să le aducem, să continuăm cu ele spre Parc, sub ele să se facă spațiu de vizitare prin zonă de sticlă și subsol până în curtea Muzeului de Artă iar acolo să fie ridicat un mare pavilion expozițional. Când am plecat eu de la Primărie, erau, la INP, alocați pentru Podul Jiului 4 miliarde de lei și nu s-a inteprins nimic și banii s-au pierdut. E trist! Pe mine m-a șocat declarația viceprimarului Gabriel Coica, că vrea să mute ceasul solar polonez din Narcise pe Insuliță. Istoria nu o poți schimba, nu o poți muta. Acolo poți face un muzeu, nu ne batem joc de valori!”, a declarat Adrian Tudor, consilier local Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: