AcasăCulturaPeste 60 de copii din Gorj au participat la „Tabăra Micilor Apostoli",...

Peste 60 de copii din Gorj au participat la „Tabăra Micilor Apostoli”, organizată de Arhiepiscopia Craiovei

Peste 60 de copii din localitățile Poienari și Baia de Fier, județul Gorj, au participat, timp de trei zile, la un program care a îmbinat formarea duhovnicească cu activități educative și recreative în cadrul „Taberei Micilor Apostoli”, desfășurată în Parohia Poienari.

Tabăra a debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum, oficiată de preoții Valentin Șerban și Ionuț Ciungu, coordonatorii evenimentului. La finalul slujbei, părintele Ionuț Ciungu a adresat participanților un cuvânt de bun venit, prezentând scopul și programul celor trei zile și îndemnându-i pe tineri să valorifice acest timp prin apropierea de Dumnezeu, prin rugăciune, prietenie și implicare în activitățile pregătite.

Programul primei zile a continuat cu un moment educativ susținut de reprezentanții Biroului de Siguranță Școlară Gorj, urmat de ateliere de jocuri și dezvoltare personală. Ziua s-a încheiat printr-o seară tematică de film și rostirea rugăciunilor de seară.

A doua zi a debutat cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie, săvârșită cu prilejul pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul, urmată de activități catehetice și educative menite să îi ajute pe cei mici să descopere valorile credinței creștine. În cadrul atelierului de educație pentru viață, tinerii au discutat despre valori și responsabilitate, iar atelierul de comunicare și lucru în echipă le-a oferit posibilitatea de a învăța, prin joc, importanța cooperării și a respectului față de ceilalți.

Un loc important în programul taberei l-a ocupat atelierul catehetic, în cadrul căruia copiii au avut ocazia să adreseze întrebări preoților coordonatori, într-un dialog deschis despre credință, Biserică, rugăciune și viața creștină. Seara celei de-a doua zile a fost dedicată focului de tabără, moment de bucurie și comuniune între participanți.

Ultima zi a debutat, de asemenea, cu Sfânta Liturghie, în cadrul căreia mulți dintre copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, după ce în prealabil s-au spovedit la preoții duhovnici. La finalul slujbei a avut loc festivitatea de premiere, copiii primind diplome ca semn al participării și implicării lor în activitățile taberei.

În cuvântul adresat celor prezenți, părintele Valentin Șerban a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a evenimentului, adresând un cuvânt de recunoștință voluntarilor implicați în ateliere — Bilan Iordache Antonio Andrei, Cotocea Marius Daniel și Lăudat Andy David, formați în cadrul programelor organizate de Mitropolia Olteniei — precum și copiilor participanți, părinților și bunicilor acestora.

Prin această inițiativă, Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei continuă preocuparea pentru formarea copiilor și tinerilor în duhul credinței ortodoxe, contribuind la apropierea acestora de Biserică și la cultivarea unei vieți creștine autentice.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente