spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicFrancul elveţian la maximul ultimelor 14 luni

    Francul elveţian la maximul ultimelor 14 luni

    Criza politică apărută în cadrul coaliţiei USL cât şi confruntările de stradă din Ucraina, care au provocat moarte a mai multor zeci de oameni, a provocat deprecierea leului în faţa principalelor valute. Astfel, francului elveţian a urcat de la 3,6770 la 3,7074 lei, care reprezintă maximul ultimelor 14 luni, creşterea atât de mare fiind provocată de aprecierea monedei helvete faţă de cea europeană. Acest nivel va face găuri mari în bugetele celor care au ales să ia credite în franci elveţieni.

    Cursul euro a crescut de la 4,4916 la 4,5239 lei, care reprezintă maximul ultimelor trei săptămâni. Semnalam, acum două zile, faptul că euro depăşeşte pragul de 4,50 lei, astfel că ieri deschiderea s-a realizat în jurul valorii de 4,51 lei, faţă de 4,50 – 4,5030 lei, la închiderea de miercuri. Din acest punct cotaţiile au început să urce spre 4,53 lei, maximul fiind de 4,5255 lei. La ora 14:00 cotaţiile din piaţă erau de 4,5220 – 4,5250 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,2674 la 3,3040 lei, maxim al ultimelor două săptămâni, iar cel al. Monedele din regiune s-au depreciat, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză scădea la 4,169 – 4,184 zloţi iar cea maghiară la 313,5 – 314,7 forinţi, nivel care reprezintă maximul ultimilor doi ani. Scăderea mai mare a forintului se datorează faptului că banca centrală a Ungariei a redus dobânda sa de politică monetară de la 2,85% la 2,7%, într-un moment de criză majoră a pieţelor emergente. Statul maghiar este cea mai îndatorată ţară din Europa de Est. Perechea euro/dolar, care a crescut pe pieţele asiatice la 1,3763 dolari, reflectând îndoielile din rândul investitorilor privind ritmulul de creștere a economiei SUA. Acest trend s-a inversat pe pieţele europene, urmare a publicării datelor economice din Franţa, care au dezamăgit pieţele. Astfel, euro a scăzut la 1,3685 dolari, pentru a se stabiliza apoi în jurul valorii de 1,37 dolari. În piaţa de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3690 – 1,3720, respectiv la 1,37 – 1,3725 dolari pe iunie, iar uncia de aur cu scadenţa săptămâna viitoare la 1.307 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: