Eroii în genunchi

După o suită interminabilă de „puneri la punct”, iniţiată de regimul Băsescu, iată că a venit rândul şi revoluţionarilor. În timp ce majoritatea românilor s-au făcut nevăzuţi în timpul Revoluţiei din 1989, semeni de-ai noştri, din acest popor, au devenit eroi. Stând în bătaia gloanţelor dum-dum, în faţa tancurilor, formând baricade vii, sau sfidând toate pericolele care planau peste tot, la acea vreme, eroii Revoluţiei s-au distins prin actele de curaj extraordinar, prin spiritul de sacrificiu, înfruntând cea mai draconică tiranie care exista la acea vreme, pe planetă, pentru ca toţi românii să cunoască libertatea, să guste din nectarul democraţiei. Asta în timp ce alţi semeni ai lor dădeau colţu’, adică dintre noi, ceilalţi, sau stăteau ascunşi prin munţi, prin păduri, pe sub paturi, prin closete, ori prin pivniţe, aşa cum a fost cazul lui Vadim, care n-a scos capul la lumină, aproape o lună, până când s-au liniştit treburile. Apoi s-a dus glonţ, la Bebe Ivanovici, un revoluţionar parvenit, dar care devenise distribuitor de certificate de revoluţionar, să-i dea şi lui, unul, că de, „nu se ştie care va fi treaba”. Şi astfel, mulţi, foarte mulţi parveniţi au devenit revoluţionari cu acte în regulă şi cu drepturi depline, precum adevăraţii eroi care au luptat, unii chiar până la sacrificiul suprem. Ori că şi-au rupt un deget, ori că s-au muşcat de mână, ori şi-au tras un ciocan în vreo unghie, ori au băgat mâna printre gard să-i muşte vreun câine, ori au luat de la doctori fel şi fel de dovezi, parveniţii s-au bucurat de 22 de ani încoace, de pensii frumoase şi drepturi gârlă. Acum, regimul de la putere a intrat şi în ei. Dar nu numai în parveniţi, care de altfel sunt foarte greu de depistat, ci a intrat în toţi. Adică a început să le taie din drepturi. Manifestările acestor oameni împotriva unor astfel de măsuri au avut loc cu puţin timp în urmă, prin multe localităţi ale ţării. Pentru ieri şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei, circa 2000 de revoluţionari, dar cum se întâmplă pe la noi, au venit doar o mână de oameni. Au scandat şi ei cum au putut, apoi au vrut să meargă să discute cu premierul. Neputând trece de cordonul forţelor de ordine, au îngenuncheat, strigându-şi păsurile şi neputinţa. Insensibili la strigătele lor, locatarii palatului de granit, i-au lăsat să plece acasă şi pe revoluţionari şi pe pseudo-revoluţionari, fiecare murmurând sau blestemând, parcă resemnaţi.