Privighetoarea sufletelor noastre

Dacă Maria Lătăreţu, privighetoarea sufletelor noastre, nu s-ar fi stins din viaţă în timp ce cânta pe o scenă cântecul ei inegalabil, ieri 7 noiembrie, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani. Începând de azi, 8 noiembrie, se deschid porţile celei de-a XIII-a ediţii a festivalului-concurs de muzică populară, „Maria Lătăreţu”. Este bine totuşi că o dată pe an, începând cu anul 1993, autorităţile locale reuşesc să aducă la Târgu Jiu, nume grele care au slujit de-a lungul anilor, folclorul românesc. Altfel, cu excepţia acestor trei zile cât durează festivalul, celebra cântăreaţă trece într-un nemeritat anonimat. Norocul nostru este că ne-a lăsat cu multă dragoste, o comoară de nepreţuit, de cântece populare. Maria a venit pe lume ca un dar ceresc. A fost trimisă spre a aduce mângâiere şi alinare sufletelor întristate, să pună dulceaţă pe azima arsă de spuză, să picure miere în paharele cu venin, să tămăduiască durerile, să învioreze inimile suferinde. Cântecul ei a fost şi este speranţa plugarului, sporul cosaşului sau izvorul cristalin în calea însetatului. În glasul ei se simte murmurul Gilortului, freamătul codrilor, adierea brizei dulci de primăvară, cântul păsărelelor, parfumul florilor şi al tufei de liliac din grădina casei, trilurile privighetorii sau viersul duios al ciocârliei. Cântecul Mariei e tot atât de dulce precum dragostea pe fân cosit, precum gutuile din sân, strugurii copţi din vie, cicoarea-mbobocită, cireşele coapte, floarea de trandafir, sau ca guriţa lui neica. Maria s-a născut cu cântecul în faşă şi a pierit cu el pe scenă. A fost chemată acolo de unde a fost trimisă, undeva mai sus, mult mai sus de privighetori şi ciocârlii. Ciocârlia din Bălceştii Gorjului, nu a zburat în vânt spre a da de pământ, cătându-şi pieirea, precum cea din cântul ei, ci, a căzut pe scenă cântând „Vă las cântecele mele”. Ni le-a lăsat, le păstrăm cu sfinţenie, le ascultăm cu drag, cu alese trăiri sufleteşti şi ne bucurăm de ele cu toată fiinţa noastră.