Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat la mallul din Târgu Jiu, Târgul Ofertelor Educaționale, eveniment dedicat elevilor de clasa a VIII-a și părinților care se pregătesc pentru admiterea la liceu în anul școlar 2026–2027.
În cadrul târgului, liceele din județ și-au prezentat specializările, baza materială, activitățile extracurriculare și proiectele educaționale. Elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții unităților de învățământ și să afle informații despre profilurile disponibile și condițiile de admitere.

