spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEducatieSesiune de Comunicări Științifice la UCB

    Sesiune de Comunicări Științifice la UCB

    Facultatea de Științe Economice a Universității „Constantin Brâncuși”(UCB) din Târgu-Jiu organizează, în data de 22 aprilie, cea de-a XVII-a ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești ECOSTUDENT.

    „Evenimentul, desfășurat în format hibrid, își propune să promoveze și să evidențieze rezultatele cercetării științifice realizate de studenți, oferindu-le o platformă de interacțiune prin care aceștia să își împărtășească pasiunea pentru cercetare științifică, descoperirile și rezultatele în diverse domenii academice, cu accent pe cel economic.

    ECOSTUDENT va fi accesibil atât participanților în persoană, cât și celor online, facilitând astfel participarea studenților din alte centre universitare. Alături de studenții noștri, vor participa și studenți din alte centre universitare: Academia de Studii Economice București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din Petroșani, dar și elevi de la Colegiul Economic Virgil Madgearu din Târgu Jiu.

    Prin intermediul acestei sesiuni de comunicări științifice, dorim să identificăm, să pregătim, să stimulăm și să valorificăm potențialul tinerilor capabili de performanțe remarcabile în domeniul economic și nu numai. ECOSTUDENT reprezintă o oportunitate esențială pentru dezvoltarea personală și profesională a studenților și elevilor, oferindu-le posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de cercetare, de a-și dezvolta spiritul critic și de a-și contura o viziune amplă asupra problemelor socio-economice contemporane“, au transmis reprezentanții Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: