spot_img
19.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024
Altele
    AcasăEveniment19 ani de ani de închisoare în dosarul „Elodia 2“ de la...

    19 ani de ani de închisoare în dosarul „Elodia 2“ de la Gorj. Felix Dianu, găsit vinovat de uciderea celui mai bun prieten

    Felix Dianu, bărbatul în vârstă de 43 de ani din Târgu Cărbuneşti judecat sub acuzația că şi-a ucis cel mai bun prieten pentru a rămâne cu soţia acestuia, a fost condamnat, ieri, la o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu executare de către Tribunalul Gorj. Cazul a fost supranumit „Elodia 2“, pentru că victima nu a fost găsită până acum.

    „Inculpatul urmând să execute 19 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (….) Deduce din pedeapsă perioada de reţinere – 11.04.2016 şi arest preventiv – 12.04.2016 – 10.07.2016. În baza art. 7 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare“, se arată în sentința Tribunalului Gorj.

    Felix Dianu este obligat să plătească şi daune morale de 400.000 de lei moştenitorilor celui care a fost declarat decedat. „Obligă inculpatul la plata sumei de 100.000 lei daune morale către partea civilă N. D., 100.000 lei daune morale către partea civilă N. E., 100.000 lei daune morale către partea civilă N. E. V., 100.000 lei daune morale către partea civilă N. S. şi suma de 15.000 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă N. D. (…). În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 27.300 lei cheltuieli judiciare statului (din care 24.300 lei avansaţi în cursul urmăririi penale)“.
    Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Trupul victimei nu a fost găsit

    Fapta a fost comisă în luna februarie a anului 2010, dar Felix Dianu a fost trimis în judecată abia şapte ani mai târziu. Trupul victimei sale, Daniel Nistor, nu a fost descoperit niciodată de către anchetatori. Felix Dianu a fost trimis în judecată la jumătatea lunii iulie pentru omor şi profanare de cadavre, la capătul unei anchete începute acum 7 ani. Acesta şi victima erau prieteni buni. Poliţia locală a fost sesizată pe data de 22 februarie 2010 privind dispariţia lui Daniel Nistor, de către fratele acestuia. Principalul suspect a fost, de la început, Felix Dianu, prieten al victimei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au început urmărirea penală pe numele lui pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Pe 28 iulie 2010, dosarul a fost preluat de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    A folosit cartela victimei

    Daniel Nistor s-a căsătorit în anul 2004, dar a divorţat după cinci ani. Între fosta sa soţie şi cel mai bun prieten al său, Dianu Felix, s-a înfiripat o relaţie. În rechizitoriu, oamenii legii prezintă ce s-a întâmplat în ziua de 15 februarie 2010, când susţin că Daniel Nistor a fost ucis de prietenul său. Nistor a ajuns acasă, în satul gorjean Creţeşti, cu o maşină condusă de fratele lui. Acolo, şi-a rugat fratele să-i împrumute maşina cu care dorea să ajungă în comuna vecină. Fratele l-a refuzat, iar Nistor a rugat pe un vecin să-l transporte. Pe drum, Daniel Nistor l-a văzut pe „Benone“, aşa cum era poreclit prietenul său Dianu Felix. I-a dat vecinului 10 lei pentru combustibil şi i-a spus că merge mai departe cu Felix.

    De atunci, nu se mai ştie nimic de Daniel Nistor, acesta dispărând fără urmă. „În acest context, în care victima şi inculpatul s-au deplasat împreună cu autoturismul acestuia din urmă – inculpatul fiind persoana în compania căreia Nistor Daniel a fost văzut ultima dată, în viaţă sau în orice alt mod – pe fondul tensiunilor existente între cei doi şi a celor dintre victimă şi fosta sa soţie, Dianu Felix i-a suprimat viaţa victimei Nistor Daniel în cadrul unei agresiuni ale cărei consecinţe detaliate din punct de vedere medico-legal rămân neclare, în lipsa cadavrului victimei. Ulterior, în vederea evitării tragerii la răspundere penală, inculpatul a ascuns cadavrul lui Nistor Daniel, acesta rămânând negăsit până în momentul de faţă“, se arată în rechizitoriu. Cele mai solide probe din anchetă sunt mesajele trimise de pe telefonul lui Felix Dianu, în care acesta a folosit cartela SIM a victimei. În aceste mesaje îi transmitea fratelui victimei şi mai multor prieteni că Daniel Nistor este plecat în Bulgaria, pentru a-i induce în eroare. Mai mult decât atât, a doua zi, fratele victimei s-a întâlnit cu Dianu şi l-a văzut bandajat la mâna stângă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: