spot_img
12 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateDupă 25 de ani Gorjul atinge din nou o cifră devenită istorie:...

    După 25 de ani Gorjul atinge din nou o cifră devenită istorie: 4,34% rata somajului

    Se văd primele rezultate ale societăților private ajunse în Gorj. Numărul șomerilor este în scădere semn că ultimele angajări contează. Potrivit conducerii AJOFM Gorj cifrele nu au mai fost atât de bune de mai bine de 25 de ani, județul Gorj înregistrând numai în ultimul an peste 3000 de șomeri în minus.

    Cifrele prezentate ieri în sedința de Colegiu Prefectural dau bine atât pe hârtie cât și în realitate.Trendul înregistrat în privința șomerilor este descrescător și potrivit statisticilor va continua în acest ritm. „În județul Gorj, la sfârșitul lunii septembrie 2018 rata șomajului a fost de 4,34% corespunzătoare unui număr de 5.892 șomeri, din care 2.668 femei, numărul șomerilor indemnizați fiind de 1.967. Trendul înregistrat este unul descrescător, atât față de aceeași perioadă a anului trecut, când la sfârșitul lunii septembrie 2017 aveam 8.890 de șomeri și o rată a șomajului de 6,53%, cât și față de perioada anterioară, când la sfârșitul lunii august rata șomajului înregistrată a fost de 4,45% și numărul șomerilor fiind de 6.052. În profil teritorial, numărul mai mare al șomerilor la sfârșitul lunii septembrie este localizat în mediul rural, 4.028 persoane, respectiv 68% față de 1.864 persoane, adică 32% în mediul urban ”, a declarat directorul AJOFM Romeo Chiriac.

    Prime de activare

    Conducerea AJOFM pune rata mică a șomajului pe seama subvențiilor acordate de stat.„Ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forței de Muncă, în primele 9 luni ale anului s-a realizat încadrarea unui număr de 5.267 persoane față de totalul de 6.000 prognozat a fi realizat pentru tot anul, astfel că Planul este realizat în proporție de 88%. Au fost încheiate 3.978 de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată și 1.289 de contracte pe perioadă determinată. De asemenea, au fost acordate 151 de prime de activare șomerilor neindemnizați care au fost încadrați cu contract de munca pe o perioada mai mare de 3 luni, primă cu valoarea de 1.000 lei pentru fiecare persoană. De asemenea, au beneficiat de completarea veniturilor salariale un număr de 232 foști șomeri indemnizați care s-au încadrat cu contract de muncă pe o perioada mai mare de 12 luni, beneficiind de o sumă egală cu 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, sumă care se acorda lunar din momentul angajării până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația de șomaj ”, a mai declarat conducerea unității.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: