AcasăEvenimentAutorizaţii de vânătoare, eliberate ilegal!

Autorizaţii de vânătoare, eliberate ilegal!

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din municipiul Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de eliberarea de autorizaţii de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Târgujianul a fost prins de oamenii legii, duminică, în urma valorificării unor informaţii de interes operativ. Poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj l-au identificat pe suspect, care, în calitate de vicepreşedinte pe linia activităţii de vânătoare în cadrul unei Asociaţii de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din Târgu-Jiu, a emis autorizaţii de vânătoare colectivă, în vederea recoltării, la specia „sturzul viilor”, pe un fond cinegetic din Bumbeşti Piţic, fără a avea cotă de recoltă aprobată. Acum, bărbatul va răspunde în faţa legii.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente