spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDincă a fost condamnat de Tribunalul Gorj pentru tentativă de omor

    Dincă a fost condamnat de Tribunalul Gorj pentru tentativă de omor

     

    Gorjeanul Iulian Dincă a fost condamnat de Tribunalul Gorj pentru tentativă de omor la o pedeapsă de patru ani și jumătate.

    „Admite cererea formulată de inculpatul Dincă Iulian, privind judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C.pr.pen. În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul DINCĂ IULIAN (fost Popescu), în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, cu antecedente penale, la: – 4 ani şi 6 luni (patru ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor împotriva victimei Boicu Tudorel. (…). În baza art. 72 C.pen. scade din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 27 septembrie 2021 la zi. În baza art. 399 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului“, se arată în sentința Tribunalului Gorj.

     

    Obligat să achite despăgubiri de peste 26.000 de lei

     

    Iulian Dincă a fost obligat să achite despăgubiri de peste 26.000 de lei. „

    „Nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. În baza art. 397 C.pr.pen. şi art 320 din Legea nr. 95/2006 modificată raportat la art. 1357 C.civ. obligă inculpatul la plata sumei de 26.098,37 lei, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi la plata sumei de 680 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Gorj, reprezentând despăgubiri civile“, a mai hotărât instanța de judecată.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: