spot_img
14 C
Târgu Jiu
marți, octombrie 15, 2024
Altele
    AcasăEvenimentRețineri pentru încălcarea ordinului de protecție

    Rețineri pentru încălcarea ordinului de protecție

    Doi bărbați din Gorj au fost reținuți, după ce au încălcat ordinul de protecție emis de oamenii legii. Ambii au săvârșit acte de violență față de membrii din familie.

    „La data de 19 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, la aceeași dată, bărbatul a revenit la locuința părinților săi din comuna Bengești-Ciocadia, deși împotriva sa fusese emis un ordin de protecție de către Judecătoria Novaci. Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului”, transmite IPJ Gorj.

    La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, din comuna Mătăsari, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

    „Din cercetări, polițiștii au stabilit că, la aceeași dată, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a avut un comportament agresiv față de soția sa. Polițiștii au mai stabilit că, deși împotriva bărbatului fusese emis un ordin de protecție, acesta având obligația de a păstra o distanță de 200 de metri față de soție, de aproximativ o săptămână revenise la domiciliu, având acordul acesteia. Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!