spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi băut şi fără permis

    Şi băut şi fără permis

    Un bărbat din Mehedinţi a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 B Călugăreni, fără a poseda permis de conducere. Mai mult decât, bărbatul se afla în stare de ebrietate, având o concentraţie de 0,95 mg./l alcool pur în aer expirat.

    În data de 02.03.2014, ora 15:10, Poliţia Oraşului Tismana împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Padeş au identificat în trafic un bărbat, din comuna Ponoarele, sat Ponoarele, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturismul pe DJ 671 B Călugăreni, fără a poseda permis de conducere autovehiculelor pe drumurile publice. Totodată, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,95 mg./l alcool pur în aer expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. La aceeaşi dată, un alt tânăr de 28 de ani, din Rovinari, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674, fără a poseda permis de conducere.

    Băuţi la volan

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au oprit în trafic, pe str. Plopilor, un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din localitate. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările continuă, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. De asemenea, în aceeaşi împrejurare, poliţiştii au oprit trafic, pe DN 67, un alt şofer de 26 ani, din comuna Scoarţa, care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, poliţiştii l-au condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice, întocmind pe numele său un dosar penal.

    Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un alt tânăr în vârstă de 26 ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 din comuna Crasna. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Novaci – secţia UPU, în vederea prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi în acest caz poliţiştii au constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: