spot_img
17 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesConcert LaLa Band, susținut într-un frig teribil

    Concert LaLa Band, susținut într-un frig teribil

    Sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului Târgu-Jiu a devenit neîncăpătoare sâmbătă seara și asta pentru că pe scenă au urcat tinerii din formația LaLa Band, cunoscuți de o Românie întreagă datorită aparițiilor în serialul „Pariu cu viața” de la Pro Tv. Atmosfera a fost una incendiară, în ciuda frigului teribil pe care sutele de fani au fost nevoiți să-l îndure în sala de spectacole.

    Dorian, alias Andrei din filmul ,,Pariu cu viața” a încercat să încălzească spiritele, însă, la un moment dat chiar a apreciat că deși este frig în sala de spectacole, fanii trupei nu s-au lăsat învinși de gerul cumplit și au continuat să-i cheme pe scenă pe artiștii lor favoriți. Membrii trupei LaLa Band au fost încântați de atmosfera creată de sutele de fani, care nu au încetat vreo clipă să le fredoneze melodiile. Cei care au plătit biletul în valoare de 150 de lei s-au bucurat de privilegiul de a se fotografia alături de membrii trupei, fiind mai apoi răsplătiți cu câteva surprize. Cei care au avut bilete la VIP au avut parte de un tratament mai special. Pe lângă fotografiile alături de membrii trupei, spectatorii respectivi au primit cadouri consistente din partea artiștilor. Concertul a durat două ore, iar la final, trupa LaLa Band a promis că își va mai face apariția la Târgu-Jiu, în cazul în care fanii își vor dori din nou acest lucru. În decembrie, LaLa Band a lansat cel mai nou material discografic, numit „LaLa Dance – LaLa Love Stories 2”, al patrulea album din cariera trupei. Energici şi entuziaşti, membrii trupei LaLa Band au început la sfârşitul lunii ianuarie cel de-al treilea turneu naţional din cariera lor muzicală, numit “LaLa Love Tour”! Lala Band dedică acest amplu turneu îndrăgostiţilor din toată ţara. Astfel, playlistul concertelor este special gândit pentru ca toţi adolescenţii prezenţi să simtă primii fiori ai dragostei, prin intermediul muzicii. În plus, tinerii artişti au pregătit şi multe surprize din sezonul 4 al serialului „Pariu cu viaţa”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului naţional-cultural “Arta contra drog – 2013″, iniţiat de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film “Dracula” în parteneriat cu CIADO România (Centrul Internaţional Antidrog si pentru Drepturile Omului).

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: