Polițiștii rutieri au desfășurat, astăzi, pe DN 67 Transalpina, activități educativ-preventive adresate copiilor, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
„În acest context, cei mici au făcut cunoștință cu polițiștii gorjeni, care le-au transmis recomandări privind principalele reguli de circulație.
Totodată, copiii au fost sfătuiți să traverseze drumurile publice prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa, să nu păşească pe trecerea de pietoni înainte de a fi siguri că o pot face în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde.
Polițiștii le-au reamintit copiilor echipamentele obligatorii care trebuie să se regăsească în dotarea bicicletelor şi echipamentul necesar pentru protecţia personală, dar și faptul că nu este indicat să folosească tableta, telefonul mobil sau alte dispozitive electronice atunci când traversează un drum public, întrucât acestea le pot distrage atenția, și nici să traverseze drumul în fugă.
De asemenea, poliţiştii au organizat jocuri interactive cu tematica rutieră ce au avut ca scop popularizarea normelor rutiere in rândul micilor participanți la trafic“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj