spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii invincibili acasă

    Pandurii invincibili acasă

    Tragerea la sorţi a programului Ligii 1 la fotbal a fost una de bun augur pentru oltenii de la Pandurii. Din păcate pentru Oltenia, Pandurii a rămas singura echipă în prima ligă, aşa că gorjenii trebuie să ţină steagul cât mai sus. În privinţa programării lucrurile sunt clare, Pandurii are un program de jocuri accesibile, cele mai lungi două deplasări fiind consemnate în turul campionatului, la Piatra Neamţ şi Vaslui. În rest, în privinţa adversarilor totul se va decide pe teren, fiind greu de anticipat acum ce echipă va fi în formă şi care nu la momentul fiecărui meci.

    Debutăm la „Pinalti”

    Pandurii va începe sezonul în deplasare la Piatra Neamţ. Echipa lui Grigoraş va juca contra trupei nou promovate, Ceahlăul Piatra Neamţ, echipa lui „Pinalti” Ştefan revenind din nou pe prima scenă fotbalistică a ţării. După această deplasare lungă vine un meci la Severin cu FC Braşov, după care o minivacanţă de două săptămâni pentru meciul naţionalei cu Argentina. Timp suficient pentru a pregăti meciul de la Dinamo şi pe cel cu CFR Cluj, acest meci având toate şansele de-a se juca la Târgu-Jiu. Dacă nu se va reveni acasă cu acest meci, atunci sigur meciul din etapa a VI-a cu Dacia Mioveni programat pe 10 septembrie se va juca pe Municipal.

    Daniel Băloi: „Cu puţină atenţie putem termina turul neînvinşi acasă”

    Acasă, în tur vom juca nouă meciuri, adversarii fiind următorii: FC Braşov, CFR Cluj, Dacia Mioveni, Astra Ploieşti, Gaz Metan Mediaş, U Cluj, Oţelul Galaţi, Rapid şi Concordia Chiajna. Şi chiar dacă adversarii sunt unul şi unul, gorjenii îşi fac curaj şi spun că vor aborda fiecare meci cu gândul doar la victorie. „Am avut parte de o tragere la sorţi favorabilă. Vom juca, aşa cum ne-am dorit, în deplasare în prima etapă şi la o echipă nou promovată şi vom încheia sezonul jucând contra a două echipe nou promovate, ceea ce cred că ne avantajează. Este un interval în care ne va fi greu, în etapele 13-15, când vom juca cu Oţelul şi Rapid în acasă şi cu Vasluiul în deplasare, dar sunt sigur că ne vom descurca şi atunci. Cu puţină atenţie putem câştiga toate meciurile de pe propriul teren în tur şi ne vom putea face un retur uşor”, a comentat secretarul general al pandurilor, Daniel Băloi.

    Teste peste teste în Austria

    În focul cantonamentului din Austria, gorjenii nu au timp de relaxare. Astfel, în primul amical al stagiului, pandurii a remizat 1-1 cu NK Zagreb, golul românilor fiind marcat de Unguru. Vineri seara, târgujienii vor avea programat un nou amical, contra austriecilor de Liga a IV-a, FC Hallein. Seria amicalelor va continua duminică cu testul contra naţionalei Uzbekistanului, joc televizat de la ora 19 de Digi Sport 1.

    Ieri, în cantonamentul echipei au ajuns şi Paul Batin dar şi un jucător francez cu un CV pe numele său Amaury Bischoff. Acesta este mijlocaş are 24 de ani şi în trecut a evoluat pentru RC Strasbourg (juniori), Werder Bremen, Arsenal Londra dar şi Academica Coimbra. Acest jucător va fi testat în meciurile care vor veni, iar în funcţie de evoluţia jucătorului Grigoraş va decide dacă-l va păstra sau nu în lot pe Amaury Bischoff.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: