spot_img
17 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, tot mieluşei în deplasare?

    Pandurii, tot mieluşei în deplasare?

    Gorjenii nu se descurcă prea bine în meciurile de afară, însă, îşi fac curaj şi vor să câştige la Cluj

    Pandurii dă bine la impresia artistică, dar atât. Mai ales în deplasare. Trupa lui Grig nu a mai jucat în această primăvară la fel de strălucit ca în toamnă, dar nici de râs nu s-a făcut. A fost mai greu la adunat de puncte, în rest la impresia artistică oltenii au rămas tot la note mari. Trupa lui Grig are posesie, are ocazii, însă îi lipseşte poate şi norocul. Totuşi, în deplasare lucrurile nu merg bine, fapt recunoscut şi de Petre Grigoraş. Rămâne de văzut dacă oltenii vor reuşi să facă mai multe în această deplasare de la Universitatea Cluj de sâmbătă seara de la ora 17.00. „Mergem la victorie. Aşa abordăm fiecare meci”, spune secundul lui Petre Grigoraş, Marian Dinu. Acesta chiar spune că jucătorii nu s-au văzut cu sacii în căruţă şi nu o lasă mai moale. „Jucătorii se vor concentra pentru că urmează o perioadă foarte grea şi sunt şi ei convinşi că numai având o atitudine serioasă vom termina în primele opt locuri. Ne interesează meciul de la Cluj, dar importante sunt şi celelalte jocuri”, spune Marian Dinu.

    Schimbări în primul 11?

    La Cluj în mod sigur nu va evolua Ousmane Viera. Fundaşul ivorian este suspendat,aşa că în defensivă va apărea cel puţin o schimbare. Este posibil ca Grig să mai schimbe şi alţi jucători, totul urmând a se decide în ziua meciului. „Este posibil ca 1-2 jucători să primească o şansă şi să joace sâmbătă. Când vor apărea suspendările trebuie să avem soluţii pentru că în acest moment avem opt jucători la limita suspendării. Dar, indiferent ce schimbări vom face, cei care intră vor încerca să joace bine”, a mai spus Dinu.

    În ceea ce priveşte importanţa meciului de la Cluj, Dinu spune că e la fel de important ca meciul de marţi cu Sportul. „Vom încerca să câştigăm la U Cluj. O să avem un meci greu acasă cu Sportul, o echipă din zona retrogradării dar după cum au jucat sunt convins că nu vor retrograda. La Târgu Mureş au fost dezavantajaţi, şi-au creat ocazii. Vom avea şi cu Sportul un meci greu. Noi încercăm să luăm punctele”, a mai spus Dinu.

    Dacă înaintea meciului de la Mediaş, Petre Grigoraş era încântat că echipa lui va da de un teren bun de joc, acum la Cluj situaţia se schimbă. Gazonul de pe Cluj Arena nu este în cele mai bune condiţii, aşa că oltenii ar putea avea ceva probleme la construcţie. „Am înţeles că în ultima perioadă terenul de la Cluj este mai bun. Sigur că echipa care pasează mai mult va fi mai dezavantajată, iar după cum am jucat în ultimul timp noi vom avea de suferit. Şi U Cluj are jucători buni, tehnici. Sper să facem un meci bun”, a mai spus Marian Dinu.

    7 meciuri în 21 de zile

    Ultimele şapte etape ale campionatului se vor juca într-un ritm ameţitor. O dată la trei zile va începe o nouă etapă, astfel că în 21 de zile vor avea loc şapte runde. „Vine o perioadă foarte grea, acum se văd echipele cu lot echilibrat. Noi nu vom suferi din acest punct de vedere, avem un lot de 16-17 jucători care pot intra oricând în primul 11”, a mai spus Marian Dinu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: