În luna martie va debuta recensământul de probă al populației din județul Gorj. Acțiunea va avea loc în două localități.
„Recensământul de probă denumit și recensământ pilot se va desfășura în cursul lunii martie pe teritoriul a două localități respectiv Municipiul Târgu Jiu și comuna Bălești. În Municipiul Târgu Jiu sunt stabilite 12 sectoare de recensământ în medie cuprinzând 50 de locuințe fiecare sector iar la nivelul comunei Bălești au fost stabilite nouă sectoare „, a transmis Vasile Păunescu, directorul Direcției de Statistică Gorj.