Trag borfaşii, trag la sfori, printre noi şi din culise,
Manevrându-ne fatal, în direcţii compromise.
N-au sfială, n-au bun-simţ, credinţă sau maniere,
Nu au limite, n-au frâne, nu au stop, n-au bariere…
Unde-or vrea ca să ajungă, unde-or vrea să se oprească,
Depăşeşte estimarea şi gândirea omenească.
Cât or vrea ca să mai fure, să-şi mai bage-n buzunare,
Nu se poate intui de ce pot să fie-n stare!
Au salarii uriaşe, venituri de speriat,
Aceşti borfaşi autentici, aceşti oameni de rahat…
Fac afaceri necurate de miliarde mii de RON,
Le curg EURO în conturi, milion cu milion!
Nu ţin cont de unde fură şi pe cine jecmănesc,
Totul este din spinarea oamenilor ce muncesc.
Ei fac legile, ei fură, ei le-aplică cum doresc,
Jucând în picioare cinstea, tot ce este omenesc…
Sforile care le trag, tot vor putrezi odată,
Rămânând neputincioşi la o dreaptă judecată…
Se vor mânca între ei, noduri grele să dezlege,
Când îi va lovi dramatic o adevărată lege!
Îi blesteamă-n neputinţă cetăţeanul amărât:
„Dă-le Doamne, dă-le-n cuget să şi le pună de gât!”…
