Acuzații grave la adresa deputatului Dan Vâlceanu, președintele PNL Gorj. Liberalul este acuzat că își arogă merite pe care nu le are. Parlamentarul PSD, Mihai Weber, președintele PSD Gorj, susține că laudele liderului PNL, Dan Vâlceanu, nu sunt justificate, deoarece legea care prevede pensionarea persoanelor afectate de poluarea remanentă, de care vor beneficia viitorii pensionari din 10 localități din Gorj, nu aparține liberalilor.
”Văd că acuma se laudă cu legi pe care parlamentarii PSD le-au făcut și aici mă refer la legea care a fost votată în Camera Deputaților, pentru persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă. Pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, locuitorii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare standard cu doi ani fără a fi penalizați. Aici intră câteva localități și di județul Gorj. Nu ne mai surprinde faptul că domnul încearcă și își arogă anumite merite, așa cum a fost până acum. așa a procedat cu banii care au venit, cei 5 milioane de euro căte UM Sadu și pe care domnul Vâlceanu îi comenta la modul că dacă vor veni acei bani își va da demisia. Am văzut că, mai nou, se pozează pe un drum pe care l-am făcut spre Baia de Aramă, dar după aceea și-a retras postările. am văzut că își arogă merite privind anumite legi pe care parlamentarii PSD le-au făcut și funcționează pentru Complexul Energetic Oltenia mă gândeam că spune și despre legea care e și promulgată, pe care tot parlamentarii PSD au inițiat-o, privind reducerea vârstei de pensionare pentru cei care au lucrat în condițiile de grupa a II-a, condițiile deosebite de muncă, și care funcționează și intră sub protecția Casei de Pensii un număr de câteva mii de oameni”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Reacția social democratului vine după ce Dan Vâlceanu, președintele PNL Gorj, s-a lăudat în presa locală și pe paginile de socializare că partidul din care face parte este cel care a propus proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 236/2010, ce prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone grav poluate a fost adoptat de deputați. Legea merge la promulgare, întrucât Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.