spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPSD Gorj luptă împotriva consumului de droguri

    PSD Gorj luptă împotriva consumului de droguri

    Organizația județeană a PSD Gorj militează împotriva consumului de droguri. În acest sens, conducerea social democrată derulează o acțiune ce se va desfășura sub sloganul „NU alege drogurile! ALEGE VIAȚA!”. Evenimentul va reuni specialiști, profesori, părinți, dar și elevi sau tineri care pot cădea pradă tentației de a consuma astfel de substanțe.

    ‘Având în vedere amploarea fenomenului privind consumul și traficul de droguri (inclusiv la nivelul județului Gorj) și, implicit, tragediile produse pe fondul acestei cauze, conducerea Partidului Social Democrat Gorj va organiza o serie de acțiuni cu scopul de a atrage atenția asupra pericolului existent din acest punct de vedere, și, totodată, implicarea tuturor factorilor cu atribuții, în limitarea acestui fenomen.
    Astfel, săptămâna viitoare va avea loc conferința cu tema ”NU alege drogurile! ALEGE VIAȚA!”. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai instituțiilor competente în gestionarea și combaterea consumului de droguri, reprezentanți ai Asociațiilor tinerilor, elevilor și părinților din Gorj, medici psihologi și de alte specializări și, de asemenea, dascăli.
    Cu toții ne dorim să trăim într-un județ sigur, dar, mai ales, fiecare dintre noi își dorește ca cei dragi să nu pice în capcana drogurilor. Dependența nu este un mit. Este cunoscut faptul că cei mai mulți dintre consumatorii de substanțe interzise, odată prinși în mreajă, au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a se elibera. De aceea, prevenția este principala metodă de limitare a numărului consumatorilor de substanțe interzise’, transmite biroul de presă al PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: