spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialPompierii în acțiune la Grădinița cu program prelungit ”Mihai Eminescu”

    Pompierii în acțiune la Grădinița cu program prelungit ”Mihai Eminescu”

    Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” din Tg-Jiu a organizat, în data de 24 mai 2022, activitatea ”Focul – prieten sau dușman?”, acțiune cuprinsă în calendarul PROIECTULUI EDUCAȚIONAL ”VIAȚA ARE PRIORITATE – SPUNE NU INCENDIILOR!”, desfășurat în parteneriat cu INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ,,LT. COL. DUMITRU PETRESCU” GORJ.

    Preșcolarii au aflat informații despre rolul focului în viaţa omului, despre riscurile jocului cu focul, despre regulile de prevenire a incendiilor și, nu în ultimul rând, despre regulile și măsurile privind modul de comportare și acțiune în cazul producerii situațiilor de urgență.
    Reprezentanții I.S.U. au prezentat mijloacele de intervenţie şi echipamentele de protecţie, au demonstrat modul de utilizare al acestora, au vorbit despre cum se primesc apelurile prin 112 și în ce situații trebuie apelat acest număr şi au discutat cu cei mici despre pericolele focului şi fumului.

    Scopul activității a fost educarea şi informarea copiilor cu privire la tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă, cunoaşterea măsurilor de prevenire a acestora și formarea unui comportament adecvat în cazul producerii situaţiilor de urgenţă.

     

     

     

     

     

    Prof. Damian Corina

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: