Ultima achiziție a grupării gorjene de baschet CSM Târgu Jiu este pivotul american Jalen Dupree. Baschetbalistul de 25 de ani vine din campionatul american NCAA, acolo unde a evoluat timp de 6 sezoane de la debutul său la nivel de seniori.
Dupree nu este la prima experiență europeană. Americanul de 2.05m a mai evoluat și în prima ligă din Islanda, la Akranes IA. Noul pivot a mai jucat și în campionatul din Columbia, la Pirates de Bogota. Dupree a semnat cu CSM Târgu Jiu pentru sezonul 2023-2024.
În perspectiva noului sezon, care se va anunța unul extrem de disputat, CSM Târgu Jiu punctează în lupta sub panou, acolo unde l-a înregimentat pe americanul Jalen Dupree. Masivul pivot s-a născut pe 27 februarie 1998, la Cordova, Tennessee, în USA. Perioada de juniorat și-a petrecut-o la echipa colegiului din orașul natal, Cordova Wolves, cu care a jucat în campionatul districtual din statul Tennessee. La 18 ani a făcut pasul la seniori, în campionatul NCAA, la gruparea Murray State Racers. Evoluează timp de două sezoane(2016-2018) pentru echipa Universității Murray State din Kentucky, după care, în 2018, se transferă la gruparea Samford Bulldogs din Alabama. Dupree evoulează timp de 3 sezoane, în perioada 2018-2021, la Samford Bulldogs, după care se transferă la Tennessee State Tigers, unde joacă în sezonul 2021-2022. În vara lui 2022 ajunge în prima ligă din Islanda, la Akranes IA, unde a evoluat în 24 de partide și a avut medii de 19,3p / 12,3 rec și 1,9 pase decisive pe meci. Imediat după încheierea campionatului din Islanda, Dupree ajunge în Columbia, la gruparea Piratas de Bogota. La echipa din capitala Columbiei, pe parcursul anului 2023, Jalen Dupree a strâns 21 de meciuri cu medii de 13,4p / 7,1 rec și 1,2 pase decisive pe meci. Dupree revine acum în Europa și va activa pentru prima dată în România, la CSM Târgu Jiu.