Directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu, Florin Urdea, va intra în concediu de paternitate. Acesta va sta acasă timp de doi ani de zile. „Domnul Florin Urdea se află în concediu de paternitate timp de doi ani de zile. Va intrat în concediu de paternitate. A depus cerere pentru că soția dumnealui a născut. Acum este în concediu de odihnă și va intra în concediu de paternitate“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Cine conduce Poliția Locală Târgu Jiu
Activitatea Poliției Locale Târgu Jiu este coordonată de către adjunctul directorului, Florin Băluță. „Lucrurile văd că funcționează, pentru că văd că un om de la Poliția Locală poate să-și facă treaba: face ședințe operative dimineața, îi întreabă ce au avut de făcut în ziua respectivă și ce au făcut. Se vede o mână de conducător în Poliția Locală. Este de apreciat pentru ceea ce face“, a mai precizat primarul Romanescu. Acesta a propus modificarea organigramei la Poliția Locală Târgu Jiu, ca din cinci șefi care se ocupă de ordinea publică să rămână unul singur.