Dumitru Pîrvulescu, lider sindical din cadrul Complexului Energetic Oltenia, privește cu scepticism declarațiile viitorului ministru al Energiei privind societățile mixte înființate de compania energetică împreună cu investitori privați. Acesta consideră că problemele majore rămân nerezolvate, iar investițiile anunțate nu oferă, deocamdată, garanții pentru viitorul minerilor și energeticienilor din Gorj.
Sindicalistul a apreciat că observațiile referitoare la societățile mixte sunt pertinente, însă a pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a interveni concret în relația dintre CEO și partenerii privați.
„Sunt remarci pertinente și normale, numai că nu știu ce poate să facă ministerul, atât timp cât acestea se inițiază, societăți mixte între niște operatori privați, OMV, Tinmar, Alro și CEO. Acum, rămâne de văzut dacă dânsul are vreo pârghie să convingă privații să-și anuleze o societate”, a declarat Dumitru Pîrvulescu.
Investiții întârziate și incertitudini privind centralele pe gaze
Liderul sindical susține că, în afara unor proiecte fotovoltaice care au înregistrat progrese, celelalte investiții importante ale Complexului Energetic Oltenia au rămas în mare parte în etapa procedurilor de achiziție.
Mai mult, Pîrvulescu a afirmat că există informații potrivit cărora unele dintre proiectele de centrale ar putea fi abandonate, ceea ce ar spori incertitudinea privind viitorul companiei și al angajaților săi.
„Oricum, până acum, ele au fost ca să fie, adică n-au prea făcut nimic. În afară de cele care s-au făcut pentru parcuri fotovoltaice, care au un anumit grad de realizare, în rest, licitații și atât. Cele de pe cele două centrale de pe Jiu, am înțeles că la una se va renunța, la Ișalnița și cea de la Turceni, la fel”, a afirmat sindicalistul.
Acesta a atras atenția că înființarea societăților mixte nu reprezintă, în sine, o soluție pentru angajații care depind de activitatea minieră și de producția de energie pe bază de cărbune.
„Asta nu încălzește minerul și energeticianul din cărbune, pentru că, din păcate, astea au fost făcute pentru a se opri activitatea de energie pe cărbune”, a punctat Dumitru Pîrvulescu.
Critici privind costurile certificatelor de carbon
Un alt subiect abordat de liderul sindical a fost impactul financiar al certificatelor de emisii de carbon asupra Complexului Energetic Oltenia. Pîrvulescu a criticat faptul că societatea este acuzată că înregistrează pierderi și că necesită sprijin financiar de la stat, în condițiile în care a suportat costuri importante pentru certificatele de CO₂.
Acesta a comparat sumele plătite de companie cu ajutorul primit de la stat, folosind o formulare critică la adresa modului în care autoritățile au gestionat situația financiară a producătorului de energie.
„După ce ne-au taxat cu miliarde pe CO2, ca să spună, Nea Bolojan sau restul, asemănător lui, că suntem pe pierdere și că înghițim bani, că ne-au dat bani. Păi, mai știți, ne-a dat 1 leu și ne-a luat 10, foarte darnic statul român”, a declarat Dumitru Pîrvulescu.
Declarațiile sindicalistului readuc în atenție principalele preocupări ale angajaților CEO: concretizarea investițiilor în capacități noi de producție, menținerea locurilor de muncă și găsirea unor soluții care să atenueze efectele renunțării treptate la energia produsă pe bază de cărbune.

