AcasăEducatieElevii Liceului Teoretic Novaci, experiență europeană în Slovenia prin programul Erasmus+

Elevii Liceului Teoretic Novaci, experiență europeană în Slovenia prin programul Erasmus+

Elevii Liceului Teoretic Novaci participă, în perioada 19–23 octombrie, la o mobilitate educațională în Slovenia, în cadrul celui de-al doilea an al acreditării Erasmus+. Delegația este însoțită de profesoarele Simona Țăpîrdea și Elena Oaie, iar programul le oferă tinerilor oportunitatea de a descoperi noi metode de învățare și de a interacționa cu elevi dintr-un alt sistem educațional.
Înainte de a ajunge la instituția de învățământ parteneră, participanții au vizitat Peștera Postojna și Castelul Predjama, două dintre atracțiile reprezentative ale Sloveniei. Castelul impresionează prin poziționarea sa neobișnuită, fiind construit în peretele unei stânci, la intrarea unei peșteri naturale.

Schimb de experiență la o școală din Murska Sobota

Prima zi de activități s-a desfășurat la Srednja poklicna in tehniška šola Murska Sobota, unde elevii români au fost primiți de reprezentanții conducerii școlii gazdă.
Programul a continuat cu prezentări susținute de tinerii din România și Slovenia, care au avut ocazia să vorbească despre tradițiile, cultura și experiențele lor școlare. Întâlnirea a încurajat comunicarea și schimbul de idei, într-un mediu prietenos, bazat pe curiozitate și deschidere către alte culturi.
Vizita a inclus și un tur al instituției de învățământ, unde elevii din Novaci au putut observa laboratoarele, dotările și modul de organizare a programelor de pregătire tehnică. Ulterior, aceștia au explorat orașul Murska Sobota în cadrul unei plimbări prin care au descoperit elemente ale istoriei și arhitecturii locale.
Mobilitatea Erasmus+ reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală și educațională pentru elevii gorjeni, contribuind la îmbunătățirea competențelor de comunicare, la înțelegerea diversității culturale și la consolidarea colaborării europene în domeniul educației.
Activitățile vor continua până pe 23 octombrie, elevii Liceului Teoretic Novaci urmând să acumuleze noi experiențe și cunoștințe în cadrul acestui schimb internațional.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente