Ambulanțierii Serviciului Județean de Ambulanță Gorj sunt nemulțumiți de relantoarele de pe străzile din municipiului Târgu Jiu, pentru că sunt prea înalte și trebuie să reducă foarte mult viteza, deoarece, în caz contrar, pacienții care sunt transportați ar avea de suferit.
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a trimis și o adresă către Primăria Târgu Jiu prin care solicită înlocuirea acestor limitatoare de viteză: „Sunt foarte înalte în municipiul Târgu Jiu și nu sunt adaptate pentru viteza de 50 km./oră, ci pur și simplu trebuie să oprească, pentru că, altfel, există riscul deconectării pacientului de la aparate. Am făcut o adresă către Primăria Târgu Jiu și, deocamdată, nu am primit răspuns. Am solicitat să fie înlocuite cu altele care să fie adaptate vitezei, pentru a putea merge cu o viteză rezonabilă. Aceste relantoare sunt total improprii, deoarece sunt foarte înalte“.
„Există un aviz de la Poliția Rutieră pentru montarea relantoarelor“
Ionuț Jilăveanu, directorul adjunct al Direcției de Investiții și Gospodărire Comunitară din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a spus că relantoarele montate pe străzile din oraș respectă reglementările legale și au fost aprobate de către Poliția Rutieră: „Sunt conform stasului pentru o viteză de 50 de km de oră. Sunt stabilite în comisia de circulație și există un aviz de la Poliția Rutieră. Noi le considerăm necesare, chiar dacă unele port perturba traficul, dar reduc accidentele grave soldate cu pierderi de vieți omenești. Reprezintă un rău necesar“.
Ionuț Jilăveanu spune că cererile Ambulanței au fost mereu tratate cu receptivitate: „Ținem cont de solicitările celor de la Ambulanța Gorj. La ultima solicitare făcută am am eliminat unul din relantoare către Ursați și Dobrița sau am eliminat sensul unic pe strada din fața Policlinicii“.