spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateBanii elevilor, virați în luna august!

    Banii elevilor, virați în luna august!

    Primarul Marcel Romanescu clarifică problema legată de suma de bani promisă elevilor de 10 din Târgu Jiu. Oficialul susține că, momentan, elevii au primit doar jumătate din cei 10 mii de lei deoarece suma nu a fost prinsă, în integralitate, la rectificarea făcută de autoritatea publică. Printr-o nouă hotărâre de Consiliu Local diferența, de 5 mii de lei pentru fiecare școlar, va putea fi virată în luna august.

    Consilierul local Eduard Lădaru  a solicitat primarului Marcel Romanescu să ofere elevilor diferența de bani, de 5 mii de lei, după ce proiectul de majorare a stimulentului financiar, oferit din bani publici, a fost  votat de aleșii din Consiliul Local Târgu Jiu. Edilul se apără și spune că nu a existat filă de buget pentru a acoperi întreaga sumă. “Când am emis hotărârea de consiliu, aveam la acea vreme, pentru cei 5.000 de lei de elev, și fila de buget aprobată. Știți că înainte de propunerea de modificare a acestei sume s-a făcut rectificarea bugetului municipiului Târgu Jiu. Suma respectivă trebuia să se regăsească într-un cont separat. De la domnul Lădaru nu am pretenții, pentru că și dacă a terminat facultatea de drept și facultatea de științe economice, mai poate termina orice academie din lumea asta, dar aici e vorba de inteligență. Trebuie să fi puțin inteligent ca să înțelegi anumite lucruri legate de activitatea unei entități. Dânsul stă de patru ani de zile consilier și sunt sigur că nu va mai avea această șansă. Nu a înțeles nimic. Dacă ar fi înțeles puțin mecanismul de funcționare al unei autorități publice locale, atunci când se aprobă un proiect de hotărâre, mai ales care privește și o alocare de sume, prima dată sumele respective trebuie să se regăsească în bugetul localității respective. Noi am prevăzut, neștiind că va apărea o astfel de modificare, suma de 50.000 de lei. Am și virat banii unităților de învățământ, pentru a putea premia acei copii”, a declarat primarul.

    Sume mici

    Edilul dă asigurări că în această lună se vor regla conturile și că elevii își vor primi banii. “Urmează ca la viitoarea ședință să facem din nou o modificare și să alocăm restul de 50.000 de lei. Toți tinerii vor primi suma în integralitate, dar din păcate în două tranșe. Domnului Lădaru pot să îi explic o viață. Sunt lucruri sensibile și îți trebuie puțin creier ca să înțelegi aceste lucruri. La ședința de îndată pe care o voi convoca vineri sau luni, se vor aloca și ceilalți 50.000 de lei. Când e vorba de premierea unor copii merituoși, găsim soluții. Nu e vorba de o sumă atât de mare care să afecteze foarte mult bugetul. Noi și așa avem un deficit de 10 milioane de lei. 50.000 de lei la 10 milioane de lei, este o sumă nesemnificativă”, a mai transmis Marcel Romanescu

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: