Câinii de salvare montană din județul Gorj sunt la testare în Munții Făgăraș. Cele două animale sunt în dotarea Serviciului Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj. Cel mai mic este începător, iar cel mai mare a trecut toate testele, astfel încât să primească atestatul pentru a putea participa la misiuni de salvare în zona montană.
„Cel mic e începător și cel mai mare va lua atestatul pentru intervenții. Suntem siguri de acest lucru pentru că a mai trecut prin testele respective și a ajuns la un anumit nivel. Cel mai mic este în progres și cu siguranță că va executa sarcinile care îi vor fi date, dar durează până trece prin toate etapele de pregătire. Sunt câini speciali pentru așa ceva”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj.