Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești, susține că prețul foarte mare la energie afectează grav bugetele locale. Primăriile de comune au ajuns să plătească, după ce tarifele au explodat, și 100.000 de lei lunar la energie electrică.
„Trebuie să fim foarte atenți la situația financiară. Guvernul nu are vreun gând să facă o rectificare până la finalul anului și cred că este doar o chestiune de timp până când Unitățile Administrativ Teritoriale din zonele rurale să se blocheze. Facturile la energie electrică s-au triplat, ceea ce este fără precedent, iar acest lucru duce ca bugetele să intre în colaps financiar“, a precizat primarul Mădălin Ungureanu.
Salariile funcționarilor din Primăria Bălești au fost diminuate
Funcționarii Primăriei Bălești au încasat, în ultimele două luni, salarii diminuate cu circa 20% pentru a se face economii la bugetul local. „Facem presiune pe guvernanți să ieșim cu bine din această situație care pare scăpată de sub control și va duce la colaps. Am avut în această an timp de minim două luni de diminuare a lefurilor personalului ca urmare a lipsei de lichidități din casă“, a spus primarul comunei Bălești.
Primarul comunei Bălești este revoltat de Ordonanței 52, care impune o serie de limitări ale cheltuielilor pe finalul acestui an: „Nu înțeleg cum sunt gândite aceste ordonanțe în care se spune că nu ai voie să cumperi o serie de materiale absolut necesare, cum ar fi certificate de naștere sau certificate de căsătorie ori cotoare pentru certificate de deces. Dacă se strică un utilaj sau dacă se defectează o centrală de la o școală, nu mai avem voie să le reparăm. Nu avem voie să facem un împrumut pentru dezvoltarea comunității“.

