spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateIarna a revenit la Rânca

    Iarna a revenit la Rânca

    Iarna a revenit la Rânca. A nins la finalul săptămânii trecute. Gorjul s-a aflat sub Cod galben de precipitații abundente. Ninsorile au vizat zona montană din partea de nord a județului Gorj. Noul strat de zăpadă face ca sezonul de schi la Rânca să se prelungească.

    Și la sfârșitul săptămânii trecute s-a schiat pe pârtiile din Rânca. Cel puțin în prima parte a lunii aprilie vor putea fi practicate sporturi de iarnă în zona turistică montană a județului Gorj.

    Sunt în continuare turiști care vor să schieze, iar Rânca este o stațiune la îndemână și unde sezonul de iarnă este cel mai lung. Pârtiile au fost din nou amenajate după noul strat de zăpadă de câțiva centimetri.

    Și cabanierii se bucură pentru că ar putea beneficia în continuare de vizitele turiștilor, dat fiind faptul că a debutat vacanța elevilor. Rânca a fost căutată în acest sezon de iarnă de zeci de mii de turiști.

    Cel mai mare număr de vizitatori s-a înregistrat de Crăciun și de Anul Nou. Sunt șanse ca și de Paște în stațiune să se mai găsească zăpadă, spre bucuria celor care iubesc iarna și sporturile specifice. Proprietarii de pensiuni speră ca și de Paște să fie cel puțin câteva sute de persoane care vor dori să își petreacă sărbătorile la munte. Se și fac pregătiri în acest sens pentru ca unitățile de cazare să îi poată primi pe vizitatori.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: