spot_img
12 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 21, 2024
Altele
    AcasăActualitatePonta a confirmat vizita la Târgu-Jiu! Vezi ce ministru l-ar putea însoţi!

    Ponta a confirmat vizita la Târgu-Jiu! Vezi ce ministru l-ar putea însoţi!

    27 octombrie este o zi specială pentru târgujieni. În această zi se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”. Cu această ocazie autorităţile au pregătit o serie de acţiuni culturale, menite să readucă în atenţie genialitatea lui Constantin Brâncuşi. Premierul Victor Ponta a confirmat că va prezent la acest eveniment. Este aşteptat la eveniment şi ministrul Culturii, Daniel Barbu.

    Premierul Victor Ponta a confirmat vizita anunţată în acest weekend la Târgu-Jiu la împlinirea a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental. Alături de premieri sunt aşteptaţi numeroşi oameni de cultură, dar şi ministrul Culturii, Daniel Barbu. Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână, a precizat că în această săptămână va ajunge în oraşul lui Brâncuşi şi dosarul pentru înscrierea monumentelor în patrimoniul UNESCO. „Şi-a confirmat prezenţa la eveniment premierul României Victor Ponta, care va participa la deschiderea oficială pe 26 octombrie, la ora 10:00. Săptămâna aceasta este finalizat dosarul pentru înscrierea operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul mondial al UNESCO iar săptămâna aceasta sper să avem dosarul la Târgu-Jiu şi de aici dosarul să plece direct la Paris către UNESCO. Domnul Barbu sperăm că va fi şi el prezent. Avem o serie de invitaţi de seamă”, a spus viceprimarul municipiului Iulia Vână.

    Acţiuni culturale de marcă!

    Cu ocazia marcării a 75 de ani de la inaugurarea operelor brâncuşiene la Târgu-Jiu, municipalitatea va dezveli, în această săptămână, o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru Arethia Tătărescu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, care l-a susţinut pe Brâncuşi în ridicarea Ansamblului Monumental. De asemenea, autorităţile au ridicat şi un bust pentru Arethia Tărărescu în parcul de lângă Muzeul Judeţean. Adina Andriţoiu, directorul Centrului de Cultură „Constantin Brâncuşi”, a anunţat că duminică pe axa Brâncuşi va avea loc o procesiune religioasă, o rememorare a evenimentului din 27 octombrie 1938. „Procesiunea care se va desfăşura în data de 27 octombrie, exact la 75 de ani, cu pornire de la Masa Tăcerii, pe întreg parcursul Eroilor, până la Coloana fără Sfârşit şi apoi cu depunerea de coroane de flori la monumentul eroului Ioan Popilian, care de fapt este eroul principal al luptelor de la Podul Jiului, evenimentul care a condus la comanda şi ridicarea acestui ansamblu la Târgu-Jiu”, a spus Adina Andriţoiu. Cât priveşte costul acestor manifestări, Centrul Brâncuşi a contribuit cu 25.000 lei iar Minitesrul Culturii cu 20.000 lei pentru tipărituri. Ansamblul monumental a fost realizat pe parcursul anilor 1937-1938, la comanda Ligii Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu. Inaugurarea acestuia a avut loc în data de 27 octombrie 1938. În ansamblul de la Târgu-Jiu, genialul sculptor din Hobița Gorjului a pus întreaga sa concepţie artistică, filosofică şi religioasă, dobândită pe parcursul zecilor de ani de căutare a absolutului în artă. Deşi timp de peste cinci decenii a lucrat și creat în atelierul său parizian din Impasse Ronsin nr. 11, Constantin Brâncuşi a ţinut să ridice o operă monumentală la Târgu-Jiu, care porneşte de pe malul Jiului şi se întinde de la vest la est, pe o distanţă de 1,4 km, unind Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Biserica Sf. Apostoli, Coloana fără Sfârşit, sub denumirea unanim recunoscută de „Calea Eroilor”.

    PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

    Vineri, 25 octombrie
    16.00 – 17.00: Vernisaj expoziție pictură/ sculptură Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Tg-Jiu – Salonul de toamnă, la Galeriile Municipale de Artă
    17.00 – 18.30: Dezvelire bust Arethia Tătărescu – parc Muzeul Județean Gorj;
    Vernisaj expoziție sculptură artiști doljeni – la Muzeul Județean Gorj;
    Atelier de dans „Măiastra”, prezentat de Asociația Măiastra – Muzeul Județean Gorj ;

    Sâmbătă, 26 octombrie 2013
    9.30: Dezvelire stea Arethia Tătărescu – Aleea celebrităților din centrul orașului
    10.00 – 12.00: Deschiderea oficială a evenimentului; alocuțiuni ale oficialităților; Sala mare a complexului „Anna Events”
    Expoziție de carte, lansări de cărți și reviste
    Conferință științifică „Geneza ansamblului brâncușian” – partea I – Complexul „Anna Events”
    18.00 – 19.00: Concert grupul Distinto – cinema „Sergiu Nicolaescu”; în deschidere, va dansa grupul de elevi antrenat de d-na prof. Minodora Marina
    19.00 – 20.30: Spectacol pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”

    Duminică, 27 octombrie
    10.00 – 12.00: Conferință „Geneza ansamblului brâncușian” – partea a II-a; – la Complexul „Anna Events”
    12.00 – 13.30: Procesiune pe Calea Eroilor – o rememorare a procesiunii care s-a desfășurat pe 27 octombrie 1938, la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”;
    Întâlnire la Masa Tăcerii
    Prezentarea importanței istorice a luptelor de la Podul Jiului
    Procesiune religioasă și militară între Masa Tăcerii și Coloana fără Sfârșit
    Participarea comunității locale în costume de epocă pe traseul Căii Eroilor
    Slujbă pentru eroi la Bs. Sfinții Apostoli
    Depunere coroane de flori la mormântul eroului Ioan Popilian – Cimitirul Municipal
    15.30: Concert „Lyra Gorjului” – la Bs. Sf. Apostoli.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!