Prima ediție a Festivalului Verzei a avut loc în comuna Bălești, în ziua de Sfântul Dumitru. Producătorii locali au fost prezenți în număr mare, iar oferta a fost diversificată, pentru toate buzunarele. Pe lângă celebra varză de Bălești, agricultorii au venit la Festival cu legume, pentru ca gorjenii să-și poată face proviziile pentru iarnă.
Cei prezenți la festival au putut admira și o frumoasă expoziție de mașini retro, iar seara a avut loc un spectacol de muzică populară.
„De mic copil mă ocup cu creșterea legumelor. Producția a fost puțin mai slabă din cauza secetei. Cultiv aproximativ un hectar cu varză. Ideea unui astfel de festival este binevenită“, a spus un producător din Bălești.
„Îmi doresc să devină o tradiție“
Primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, își dorește ca Festivalul Verzei să devină o tradiție: „Am luat decizia de a organiza acest festival în urmă cu un an și jumătate, dar din cauza pandemiei condițiile impuse nu ne-au dat dreptul să facem astfel de evenimente. Am trecut cu bine peste toate greutățile și am debutat cu această frumoasă ediție.
Am luat decizia de a organiza acest Festival pentru că majoritatea agenților economici pe care-i avem recoltează acest minunat produs și acest eveniment este și în sprijinul domniilor lor. Îmi doresc să devină o tradiție și la Bălești să vină toți gorjenii pentru a-și umple cămările pentru iarnă cu legume de pe ogoarele noastre.
Au veni și comercianți de diferite produse, pentru ca oferta să fie cât mai diversificată“.