spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăCulturaFestival concurs de muzică populară la Țicleni

    Festival concurs de muzică populară la Țicleni

    Festivalul concurs „La Poalele Cetății” își așteaptă concurenții la Țicleni.

    Festivalul va avea loc sâmbătă, 3 iunie. Acesta va începe la ora 11.00 cu o paradă a tuturor participanților, de la Casa de Cultură din Țicleni până la stadionul din centrul orașului, unde va avea loc festivalul – concurs.

    Festivalul „La Poalele Cetăţii” este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau  băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, precum și ale așezămintelor de cultură din județ.

    Manifestarea își propune descoperirea copiilor cu potenţial artistic

    „Scopul manifestării este descoperirea copiilor cu potenţial artistic, este  promovarea şi orientarea acestora pe filieră vocaţională, valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare. Prestaţia formaţiilor va fi apreciată de un juriu de specialitate alcătuit din mai mulţi membri“, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj .

    Festivalul este organizat de către Consiliul Județean Gorj, Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură Ţicleni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj și Școala Populară de Artă “Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: