Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va acorda, pe 15 octombrie 2025, prestigiosul titlu de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Ion Popa, decan al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Propunerea a fost înaintată de Facultatea de Științe Economice, în semn de recunoaștere a contribuțiilor remarcabile pe care profesorul Popa le are în domeniul managementului și administrației publice.
Evenimentul de decernare se va desfășura în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de instituția de învățământ superior din Târgu Jiu.
Profesorul Ion Popa este una dintre personalitățile de marcă ale mediului academic românesc, apreciat atât pentru activitatea didactică și cercetarea științifică, cât și pentru implicarea constantă în dezvoltarea învățământului universitar din România.

