spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăExterneDistrugător american în Strâmtoarea Taiwan, supravegheat de China

    Distrugător american în Strâmtoarea Taiwan, supravegheat de China

    Distrugătorul american USS Milius a navigat duminică prin Strâmtoarea Taiwan, revendicată de Beijing, a anunţat marina americană, la o săptămână după ample exerciţii militare chineze în aceeaşi zonă, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

    USS Milius ‘a efectuat un tranzit de rutină prin Strâmtoarea Taiwan duminică, în apele unde libertatea de navigaţie şi de survol în mare înaltă se aplică în conformitate cu dreptul internaţional’, a indicat marina americană într-un comunicat.

    ‘Nava a tranzitat printr-un coridor în strâmtoare situat dincolo de orice mare teritorială a unui stat costier’, a adăugat comunicatul, potrivit căruia ‘armata americană zboară, navighează şi operează peste tot acolo unde dreptul internaţional o permite’.

    Beijingul a declarat luni că a supravegheat trecerea unei nave de război americane prin strâmtoare şi a acuzat Washingtonul că face ‘zgomot mediatic’ în jurul prezenţei distrugătorului.

    Forţele chineze din zonă ‘menţin în permanenţă un nivel înalt de alertă şi apără cu hotărâre suveranitatea şi securitatea naţionale, precum şi pacea şi stabilitatea regionale’, a afirmat Shi Yi, un purtător de cuvânt al armatei.

    China priveşte cu nemulţumire apropierea din ultimii ani între autorităţile taiwaneze şi SUA, care, în pofida absenţei unor relaţii oficiale, furnizează insulei un sprijin militar substanţial.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: